Surpriză neplăcută pentru un fost mare fotbalist ajuns președinte de stat. Ce îl „aștepta” în birou

Surpriză neplăcută pentru un fost mare fotbalist ajuns președinte de stat. Ce îl „aștepta în birou
Publicat: 19/04/2019, 19:47

În biroul fostului atacant african s-au aflat doi șerpi de culoare neagră, iar Weah a trebuit să lucreze de acasă. Potrivit BBC, întregul personal a fost evacuat și le-a fost recomandat să revină la lucru peste trei zile, luni, 22 aprilie.

„Este doar o măsură de siguranță pentru a ne asigura că vietățile vor fi scoase din clădire. Biroul prezidențial se află în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, astfel că s-a făcut o solicitare către personal ca aceștia să evite această zonă până vor fi rezolvate problemele”, a declarat pentru sursa citată ofițerul de presă Smith Toby.

Biroul prezidențial din Liberia se află în cadrul Ministerului Afacerilor Externe din 2006, an în care un incendiu a distrus palatul prezidențial. Nu este foarte clar modul în care șerpii au pătruns în clădire, însă Toby Smith a explicat că „din cauza sistemului de scurgere, există o posibilitate ridicată ca aceștia să își facă apariția”.

Președintele Georghe Weah a fost escortat până la locuința sa și se va întoarce la locul său obișnuit de lucru luni, 22 aprilie.

George Weah a câștigat alegerile prezidențiale din Liberia la sfârșitul anului 2017. Fostul atacant a fost unul dintre cei mai buni jucători africani din istorie, câștigând Balonul de Aur în 1995. Acesta a evoluat pentru AS Monaco, PSG, AC Milan, Chelsea, Manchester City și Marseille.

Foto: Hepta

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Când se anunță rezultatele finale la prezidențiale 2024? S-au numărat peste 99,7%
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Se schimbă permisele, cu examen auto susținut din nou obligatoriu. Ce șoferi îl vor da
Drama haiducului neînfricat, iubit de toți românii. Domnițele oftau după el. A murit în condiții...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Savantul român care a salvat mii de vieţi prin „Marea experienţă românească”